Slash, Myles Kennedy & The Conspirators sunt păpuși în noul videoclip ”Driving Rain”

Slash featuring Myles Kennedy and The Conspirators au lansat videoclipul oficial al piesei „Driving Rain”, de pe albumul “Living the Dream”, lansat luna aceasta, pe 21 septembrie, prin intermediul unui parteneriat între casele de discuri Roadrunner si Snakepit Records. Albumul este cel de-al patrulea album solo al lui Slash si cel de-al treilea cu melodiile lui Myles Kennedy (vocal), Brent Fitz (tobe), Todd Kerns (bas, vocal) și Frank Sidoris (chitara, vocal). Pentru acest album trupa a  lucrat împreună cu producătorul Michael “Elvis” Baskette, cunoscut pentru colaborările sale cu trupe precum Alter Bridge, Iggy Pop și Incubus.

In ”Driving Rain”  riff-ul lui Slash atrage atenția încă de la început. Chitaristul a mărturisit că acel riff îi amintește de sound-ul Aerosmith din perioada de început, detaliind și povestea din spatele versurilor:

“Acesta este un riff pe care mi-l amintesc în mod specific, l-am cântat cu băieții pentru prima oară în New Hampshire, în cadrul turneului ”World On Fire”. E o parte de chitară foarte cool și din acel punct înainte, restul piesei s-a format în mintea mea cât eram în turneu. L-am asamblat anul acesta, iar Myles l-a completat cu o linie melodică grozavă”

Acest riff îmi transmite un vibe de Aerosmith mai vintage. Are un anume sound funk. Din punct de vedere liric, e o poveste a cuiva anonim, ce călătorește cu munca – ar putea fi un muzician, sau ar putea fi un om de vânzări. Partea interesantă este că această persoană are o prietenă sau o soție care suferă de o dependență ce o pune mereu la pământ, iar ea îl convinge pe el să se întoarcă acasă. Ea se simte foarte rău și recurge la vechile obiceiuri, iar asta îl determină pe el să se întoarcă la ea și să o salveze.”

Check this out:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *