Tag Archives: Freddie Mercury

Astazi Freddie Mercury ar fi implinit 71 de ani

Freddie Mercury (Farrokh Bulsara) s-a născut la 5 septembrie 1946, la Stone Town, în Zanzibar. Mercury și-a petrecut copilăria în India. La șapte ani a început sa studieze pianul, iar la opt, părinții l-au înscris la un internat în stil englezesc din Panchgani, unde a căpătat porecla ”Freddie”. Părinții artistului s-au mutat din Zanbizar în Anglia, în 1964. După ce a absolvit facultatea, tânărul Freddie a vândut haine second-hand și a lucrat pe aeroportul din Heathrow. În aprilie 1970, împreună cu chitaristul Brian May și toboșarul Roger Taylor pune bazele unui grup nou — Queen. In aceeași perioadă, solistul decide să-și schimbe numele din Bulsara în Mercury….Restul e istorie!

Portretul lui Freddie Mercury pe avioanele unei companiei aeriene norvegiene

O companie aeriană norvegiană celebreaza ziua de naștere,  a 71 de ani, a lui Freddie Mercury, reprezentând chipul legendarului artist pe coada aeronava lor. 

Prima coadă Freddie Mercury va ajunge la ceruri în această vară pe o aeronavă norvegiană Boeing 787 Dreamliner, înainte de cea de-a 71-a aniversare a lui Freddie.

Un al doilea avion, un avion norvegian  737-800, va purta imaginea lui Freddie spre sfarsitul anului.

Directorul comercial al companiei aeriene, Thomas Ramdahl a declarat: “În timp ce compania noastra isi continuă expansiunea rapidă în Marea Britanie, avem o șansă perfectă de a aduce un omagiu unuia dintre cei mai mari britanici din toate timpurile. Freddie Mercury a inspirat generații de fani ai muzicii din întreaga lume și este o mare onoare să avem unul dintre cei mai buni cântăreți din toate timpurile, să ne  împodobească avionul”.